marți, 19 februarie 2013

Există şi români fericiţi pe timp de criză: consilierii judeţeni

Unul dintre românii fericiţi pe timp de criză: Gabriel Brătucu

Deşi criza financiară s-a făcut simţită şi anul trecut, ea nu a lovit tot românul. Printre românii din Olt ale căror averi au crescut în 2010 se numără şi câţiva consilieri judeţeni. Iar dintre cei câţiva aleşi ai judeţului nu lipseşte consilierul judeţean Dan Ciocan, care anul trecut a reuşit să-şi mărească numărul suprafeţelor agricole cu încă un teren de 12,8 hectare, situat în extravilanul comunei Redea. În prima declaraţie de avere publicată în 2008, la începutul mandatului de ales, Dan Ciocan nu deţinea decât un teren agricol de 2,5 hectare la Redea, dobândit în 2004 prin cumpărare. Imediat după ce a fost ales, consilierul şi-a mărit suprafeţele agricole cu încă două terenuri. Cu achiziţia de anul trecut, Dan Ciocan deţine aproape 30 de hectare de teren la Redea şi Deveselu.
Dan Ciocan a bifat pozitiv anul trecut şi la rubrica venituri, acumulând sume care totalizează aproape 2,5 miliarde de lei vechi, mai mult cu circa un miliard faţă de veniturile cumulate din 2009. El continuă să deţină doar un apartament la Caracal şi un autoturism Dacia 1300, fabricat în 1999. Că Ciocan nu prea este văzut conducând autoturismul în discuţie, asta este o altă poveste.
Dan Ciocan a fost, până anul trecut, unic asociat al SC Carpatica Tur SRL şi este administrator la SC Dancor Agro Prodaliment SRL.

Conturi şi plasamente

Deşi în 2010 veniturile au scăzut în familia consilierului judeţean Gabriel Brătucu (PNL) în comparaţie cu anul 2009, el a reuşit să mai pună câte ceva în cont. Bunăoară, depozitul bancar deschis de consilier în 2008, care în 2009 număra 83.000 de euro, a crescut anul trecut la 100.000 de euro. Brătucu controlează firmele Prodal şi Gabiplast.

Oarecari creşteri s-au simţit în 2010 şi prin conturile consilierului judeţean Viorel Dumitrescu, şi el tot de sorginte liberală. Acesta este titularul mai multor depozite bancare care conţin în total peste 2,8 miliarde de lei vechi şi peste 63.000 de euro. Anul trecut Viorel Dumitrescu a acumulat împreună cu soţia peste 1,2 miliarde lei vechi, în vreme ce în 2009 sumele reprezentând salarii, indemnizaţii şi dividende s-au ridicat la 875 milioane de lei vechi. Viorel Dumitrescu este acţionar la SC Servmed SRL şi la SC Fabra SRL.

Rămânem în tabăra liberalilor din Consiliul Judeţean, pentru a observa modificări şi în agoniseala consilierului judeţean Florian Dumitrescu, care ocupă şi postul de director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt. El deţine depozite în lei la mai multe bănci, depozite care se ridică la peste 2,2 miliarde de lei, precum şi un cont de 5.000 euro deschis în acest an. De asemenea, el deţine şi acţiuni în valoare de peste un miliard de lei vechi la o societate de investiţii fnanciare din Bucureşti. Florian Dumitrescu are un apartament în Slatina şi un altul la Bucureşti şi este posesorul unui autoturism Ford Mondeo.

Trecem la consilierul judeţean Marin Hristea, şi el tot liberal, care anul acesta a deschis un fond de investiţii în valoare de peste 1,2 miliarde de lei vechi. Hristea deţine, în coproprietate, o casă la Balş şi un apartament la Bucureşti, şi posedă două autoturisme de lux. Marian Hristea este acţionar la Prodchim şi la Instirig Balş. Printre aleşii care s-au bucurat de venituri de ordinul miliardelor de lei vechi se numără şi Marin Ionică (PD-L), fost preşedinte al Consiliului Judeţean. El a acumulat în 2010, împreună cu soţia, aproape două miliarde de lei vechi.

Săraci de lux

La polul opus se numără săracii celebri Marius Oprescu şi Tiberiu Mateescu, ambii consilieri judeţeni din partea PSD. Afişăm declaraţia de avere a lui Oprescu şi ne întrebăm: unde doarme omul acesta şi cu ce trăieşte pe-acolo pe unde o dormi? Nu are casă, nu are masă, nici el şi nici soţia. Anul trecut Oprescu a trăit din indemnizaţia de creştere a copilului obţinută de soţie şi din indemnizaţia sa de consilier judeţean, cu mult mai mică decât cea venită în contul copilului. Şi a mai intrat şi în cursa către fotoliul de primar al Slatinei. Cu ce şi-o plăti una, alta?
Gol în declaraţia de avere este şi Tiberiu Mateescu, dar măcar românul ăsta are nişte venituri mai acătării. În rest, sub cerul cu stele! Să îi păstrăm, totuşi, pe cei doi la statutul de săraci de lux, pentru că, poate prin mila unor oameni de bine, ei sunt văzuţi adesea la volanul unor bolizi pe care nu oricine şi i-ar putea permite. Măcar atât!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu