luni, 11 februarie 2013

Averile aleşilor locali, la secret

Legislaţia privind declararea si controlul averilor continuă să fie călcată în picioare, cel puţin la nivelul funcţionarilor publici din cadrul primăriilor. În Olt, din cele 112 primării, doar 15 unităţi administrativ-teritoriale respectă ultimele prevederi legislative în materie de transparenţă la acest capitol, respectiv prevederile Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, care modifică şi completează Legea 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Mai precis, doar 15 primării sunt în regulă cu publicarea pe propriile site-uri a declaraţiilor de avere la zi (2010). Deşi trăim în era comunicării electronice, 23 de primării nu au site. În afara acestora şi a celor 15 unităţi care n-au probleme la acest capitol, site-urile sunt vraişte: în ele găsim declaraţii de avere şi interese valabile fie la nivelul lui 2009, fie la cel al anului 2008, ba chiar unele documente au ca dată de completare zile de dinainte de 2008. Pe foarte multe site-uri aflăm adevărate minuni, precum pe cel al Primăriei Ghimpeţeni, unde primarul ne surprinde spunându-ne, alb pe...albastru, că a găsit soluţia ieşirii din criză (fără explicaţiile de rigoare, însă), dar unde nu găsim în nici un colţişor hiperlink-ul care să ne ducă la pagina declaraţiilor de avere. Potrivit art. 4, alin.(2) din Legea 176/2010, „persoanele prevăzute de prezenta lege au obligaţia să depună sau să actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie. Declaraţiile de avere se întocmesc după cum urmează: pentru anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, în cazul veniturilor, respectiv situaţia la data declarării pentru celelalte capitole din declaraţie“.De asemenea, legea mai prevede, la art. 6, că persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese „asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se păstrează pe pagina de internet a instituţiei şi a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestora şi se arhivează potrivit legii“.

Fără averi pe Internet

Din rândul celor 24 de unităţi administrative de pe site-urile cărora lipsesc cu desăvârşire documentele prin care aleşii şi funcţionarii publici îşi declară averile nu lipseşte oraşul Potcoava. Pe portalul Primăriei Corabia edilul-şef al oraşului, Teodor Barbu, le doreşte vizitatorilor navigare plăcută. Noi am vrut să navigăm spre declaraţiile de avere care n-ar fi trebuit să lipsească de pe site: nu le-am găsit. Situaţie similară este şi la Brâncoveni. Secretarul comunei, Cătălin Stana, a declarat că primăria va avea un nou site care deocamdată se află în construcţie. „Vom avea un alt site, aflat acum în construcţie. Deocamdată, am dat firmei care îl creează hotărârile locale; vom da şi declaraţiile de avere şi interese, pentru că le avem la zi, le-am trimis şi la Agenţia Naţională de Integritate“, a spus secretarul localităţii. Pe care-l credem pe cuvânt, dar site-ul vechi este activ încă şi, din câte se pare, nu a avut niciodată o rubrică electronică dedicată declaraţiilor de avere şi de interese. Aceeaşi problemă se regăseşte la primăriile din Bălteni, Vişina Nouă, Obârşia, Orlea, Şopârliţa, Tătuleşti, Urzica, Vădastra, Vădăstriţa, Vâlcele, Vişina Nouă, Vulpeni etc.

Zeci de primării, în urmă cu actualizarea declaraţiilor

Printre cele aproape 50 de unităţi administrative care au rămas în urmă cu actualizarea declaraţiilor de avere şi interese (cel puţin la nivelul site-urilor) se numără şi primăriile din Balş şi Drăgăneşti-Olt, pe site-urile cărora găsim declaraţii de avere şi de interese completate în 2008. Cei mai mulţi responsabili din primării aduc cel mai la îndemână argument: firma care administrează site-ul nu şi-a făcut treaba. Cazul Bârzei, unde căutăm secretarul comunei pentru a ne explica de ce pe portalul oficial al primăriei nu au mai fost introduse declaraţii de avere de patru ani. Marin Vlăduţ a arătat imediat către administratorul site-ului: „Domnule, noi le-am dat declaraţiile la timp celor care administrează pagina de internet, dar nu ştiu de ce nu le-or fi pus. O să le dau acum un telefon, să văd de ce nu le-au pus. Le-am dat bugetul pe 2011 în februarie şi l-au pus. Declaraţiile nu ştiu de ce nu le-au pus“. Paradox curat, pentru că administratorul cu pricina scrie limpede pe site-ul Primăriei Bârza: Site actualizat la 02. 03. 2011.
De pe site-ul Primăriei Grădinari luăm act că declaraţia primarului Dumitru Becheanu lipseşte cu desăvârşire, că viceprimarul Viorel Lungu nu are introduse declaraţia de avere şi pe cea de interese aferente anilor 2009 şi 2010 şi că dintre funcţionarii publici ai primăriei numai un referent a găsit cu cale să-şi declare averea la nivelul anului 2009. Explicaţiile secretarului Minodora Panduru: „O să iau legătura cu cei care administrează site-ul, o firmă de pe la Craiova. Noi nu am mai intrat demult pe site. O să se reglementeze“.
Primăria Piatra-Olt, unde „părerile“ privind această obligaţie legală sunt împărţite: în vreme ce declaraţia de avere a primarului Tudor Udrescu poartă data de 17 iunie 2009, cea a secretarului unităţii (cea mai avizată persoană privind cunoaşterea şi respectarea legilor în primărie), Petrişor Stoica, a fost semnată la 30 ianuarie 2007, iar cea a unuia dintre consilierii locali, Ilie Sterie, are drept dată de asumare prin semnătură 30 ianuarie 2008. Diversitate bogată, nu glumă, şi care aruncă în aer ideea că firmele care administrează site-urile nu şi-ar face treaba. O singură voce s-a dovedit sinceră cu noi: Floarea Diaconu, contabila Primăriei Topana, care ţine şi locul secretarei, aflată în concediu de maternitate. „Sunt depuse toate declaraţiile de avere, le am pe toate, dar nu le-am dus la firma care se ocupă cu actualizarea site-ului. Ştiţi cum este, sunt multe de făcut, am multe pe cap, că sunt şi contabilă. Dar le voi duce“, ne-a asigurat cea care încearcă să facă faţă şi problemelor contabile, şi celor juridice la Primăria Topana.

Declaraţii prăfuite

Dacă iei la mână site cu site, găseşti pagini web care te poartă în urmă cu cinci şase ani. Aşa am ajuns noi la Primăria Sprâncenata, unde ultimele declaraţii au fost afişate pe portalul instituţiei în 2005, pe când primar era Gheorghe Cârstea. Acum primar este Constantin Gică Toma, care, luat prin surprindere de apelul nostru telefonic vinerea trecută, omul a fost sincer: „Nu pot să vă spun acum ce s-a întâmplat, dar o să ajung luni la primărie şi o să văd despre ce vorba. Oricum, vă mulţumesc de informaţie“. Să-l mai informăm pe dom’ primar, în rând cu administratorul site-ului, că portalul unităţii pe care o conduce a fost actualizat în 23 martie 2011. Aşa scrie pe site.
Printre primăriile pe site-urile cărora nu putem găsi declaraţiile de avere şi pe cele de interese decât la nivelul anului 2007 se regăsesc cele din Baldovineşti, Cilieni, Făgeţelu, Milcov, Oporelu, Pârşcoveni, Sârbii-Măgura, Slătioara şi Stoicăneşti. La nivelul Primăriei Perieţi doar primarul şi viceprimarul sunt transparenţi în privinţa averilor. Transparenţi însă doar până în 2007.

Sancţiuni

Nedepunerea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese în termenele prevăzute de lege se pedepseşte, potrivit art. 29, alin 1 din Legea 176/2010, cu amendă de la 50 de lei la 2.000 de lei. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi în cazul nerespectării obligaţiilor pe care le au persoanele responsabile cu implementarea prevederilor respectivei legi. Aici intră şi persoanele care sunt responsabile, la nivelul primăriilor, cu afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi declaraţiilor de interese pe pagina de internet a instituţiei sau, dacă nu este introdus internetul, la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu