miercuri, 20 februarie 2013

Cum se clasează dosarele penale la IPJ Olt. Studiu de caz


Scandurile care au zguduit Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt în ultimele luni au scos la iveală o serie de nereguli, unele dintre ele flagrante. Au fost dispuse verificări și aplicate sancțiuni. În paralel cu demararea cercetării penale împotriva unor polițiști acuzați, abia acum, de fapte cu greutate în Codul Penal, unele dosare au fost scuturate bine de praf și soluționate la foc automat. Un asemenea dosar stătea sub straturi groase de praf de cinci ani. A fost soluționat, apoi, cât ai zice peşte. Un banal furt de bunuri din gospodăria unui cetățean nu avea nevoie de cinci ani pentru ca organul de cercetare penală să-l soluționeze, decât în măsura în care cazul ascundea ceva. Și, într-adevăr, cazul ascundea un nume cu greutate.

La data de 8 noiembrie 2007, un cetățean din comuna Colonești, Preda Radian, sesiza organele de poliție cu privire la faptul că autori necunoscuți au pătruns, în noaptea de 6 spre 7 noiembrie, același an, în ograda sa, de unde au sustras plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului pe care îl deținea în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Prin rezoluția din data de 15 aprilie 2008, poliția a început urmărirea penală „in rem” pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, infracțiune pedepsită de Codul Penal cu închisoare de la 3 la 15 ani. Cazul a încăput pe mâna agentului şef principal Gheorghe Marian Bînță, însă de el s-a ocupat și ofițerul Vasile Iulian Iliescu. Cinci ani au durat cercetările. La sfârșitul anului 2012, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina cu propunerea de clasare, propunere motivată, sub semnătura comisarului Sorin Florea de la Investigaţii Criminale, de faptul că prejudiciul pagubei este mic și că fapta nu prezintă pericol social. Dosarul a fost preluat de procurorul Sorin Marian Lia, care, prin Ordonanța 11.12.2012, dă curs soluției propuse de poliţişti. O ordonanţă cu multe explicaţii, aşa cum simţi nevoia să faci atunci când ţii cu tot dinadinsul să convingi pe cineva că nu are dreptate. „Potrivit art. 17 din Codul Penal, infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale, iar pentru ca o faptă să constituie infracţiune trebuie să fie prevăzută de legea penală, să fie săvârşită cu vinovăţie şi să prezinte pericol social. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului «dacă este cunoscută»”, susţine, în ordonanţă, procurorul Lia. Dacă oamenii legii şi-ar fi dat străduinţa, cu râvna cu care citează larg din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală, să rezolve cazul, ar fi luat în seamă nu doar că autorul ar fi necunoscut, ci şi că semnatarul plângerii a indicat numele unei persoane bănuite că ar fi putut avea legătură cu furtul. De aici, situaţia se complică. Pentru poliţişti. Pentru că numele nu este purtat de fitecine, ci de un, pe-atunci, deputat.

Imunitatea, bat-o vina!


Persoana pe care păgubitul a indicat-o ca putând avea legătură cu furtul este fostul (de-acum) deputat Nicolae Stan, autointitulat Bulă. „Prin declaraţia dată la organul de urmărire penală, am indicat persoana pe care o bănuiam de săvârşirea infracţiunii şi întrucât aceasta avea calitatea de deputat, în speţă fiind vorba de numitul Stan Nicolae, s-a dispus începerea urmăririi penale «in rem» pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în cauză nemaifiind administrate probe, întrucât se aştepta expirarea imunităţii parlamentare a persoanei bănuite”, susţine cetăţeanul Preda Radian. Acesta a explicat bănuiala pe care o are asupra lui Stan prin existenţa unui vechi conflict între el şi demnitar de pe vremea când acesta era primar al comunei Coloneşti, bănuială întărită şi de mărturii ale câtorva oameni din localitate. Omul dă, deci, nume de persoane faţă de care Bulă s-a lăudat că va avea grijă ca mai vechiul său duşman să nu mai circule cu maşina, ba chiar numele unui cetăţean care a recunoscut că a fost rugat de Stan, cu puţin înainte de săvârşirea faptei, să sustragă el însuşi plăcuţele cu pricina, furnizând şi numele celui care, până la urmă, ar fi pus în operă fapta pentru cel care a clocit-o. Poliţiştii au procedat la audieri, martorii au vorbit, dar oamenii legii nu s-au apropiat de deputat. Nu mică i-a fost mirarea păgubitului atunci când poliţiştii i-au spus verde-n faţă că nu l-au putut audia pe Stan din cauza imunităţii parlamentare de care se bucura. Ca şi când n-ar exista, la o adică, practica declinării competenţei către organele de cercetare penală îndrituite să cerceteze (şi) parlamentari, reglementată de acelaşi Cod de Procedură Penală din care procurorul de caz citează copios în ordonanţa prin care dispune clasarea cauzei, luând de bună, în ciuda tuturor informaţiilor furnizate în dosar de păgubit, propunerea poliţiştilor. Cu care, nu putem să n-o spunem, procurorul Lia a fost coleg de breaslă până în urmă cu câţiva ani. Din multitudinea de suspiciuni care planează asupra modului în care oamenii legii au instrumentat acest caz să mai evidenţiem una: deşi poliţiştii invocă (neargumentat, după cum am arătat mai sus) faptul că imunitatea demnitarului i-a ţinut departe de el, cum se explică faptul că dosarul este scos de la naftalină şi clasat cu puţin înainte de a expira mandatul de deputat al lui Stan (decembrie 2012)? Mai facem precizarea că, la data în care poliţistul Bînţă dispunea începerea urmăririi penale (15.04.2008), Nicolae Stan nu era încă parlamentar, ci primar în Coloneşti.

•••

Cazul în sine, un furt acolo, n-ar fi cine ştie ce, deşi posesorul maşinii nu a mai putut circula cu autoturimul fără plăcuţele cu numărul de înmatriculare. Putea solicita altele, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Olt. Putea, dar omul vrea să i se facă dreptate, iar Poliţia a cam lăsat-o moartă, ca şi procurorul Lia, ca şi prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, Marinel Corneliu Pavel, căruia păgubitul i s-a adresat cu plângere împotriva actelor procurorului şi care a respins plângerea. Ciudat e că şeful parchetului spune că autoturismul nu mai este în circulaţie, deşi cei de la Permise Auto dau răspunsuri în dungă atunci când păgubitul le solicită un răspuns oficial. Împotriva rezoluţiei prim-procurorului Pavel, păgubitul a făcut plângere la Judecătoria Slatina, sperând că instanţa va desfiinţa rezoluţia şi va trimite cauza Parchetului în vederea continuării cercetărilor.

Să reamintim faptul că Bulă a fentat, de-a lungul anilor, mai multe dosare penale, deşi, precum în cazul de faţă, a tot fost arătat cu degetul. Povestea înşirată aici ar putea constitui oricând un studiu de caz pe marginea modului în care unii oameni ai legii înţeleg să soluţioneze dosare cu miză sensibilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu