Clica de la Electrocarbon. Cum se fură o fabrică (I)

Acţiunile Electrocarbon au făcut obiectul mai multor tranzacţii suspecte

Fostă întreprindere de stat cu mii şi mii de angajaţi, SC Electrocarbon SA a încăput, în 2003, pe mâna unor şmecheri potenţi financiar şi cu spate asigurat, Emil Mihai Tufan şi Mihai Anastasescu, care o folosesc astăzi mai mult ca sursă de câştig pentru alte firme. În definitiv, Electrocarbon a fost preluată de cei doi cu intenţia de a pune monopol pe piaţa electrozilor siderurgici. Deşi preluarea s-a făcut ilegal, cei doi – şi alţii implicaţi – au scăpat teferi dintr-un proces cu multe semne de întrebare.

Înfiinţată în anul 1968, prin Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr.1340, ca întreprindere proprietate de stat sub denumirea de «Întreprinderea de Produse Cărbunoase», fabrica de electrozi, nipluri din grafit, blocuri şi plăci carbonice, mase şi paste carbonice, cocs de petrol calcinat şi microproduse din grafit de la Slatina a fost transformată în 1991, prin Hotărârea de Guvern nr. 29, în societate comercială pe acţiuni, devenind SC Electrocarbon SA. În anul 1999, după ce la conducerea unităţii s-au perindat mai multe persoane, fabrica a fost privatizată prin vânzarea de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS) a 52,87% din capitalul social către Asociaţia Salariaţilor – PAS. Potrivit informaţiilor oficiale ale REGISCO, la data de 27 august 2001, din totalul de 7.981.674 acţiuni ale societăţii, PAS Electrocarbon deţinea 52,8731%, SIF Oltenia deţinea 35,0848%, iar 12,0421% revenea altor acţionari. La scurtă vreme, din acţionar majoritar, Asociaţia Salariaţilor regresa la calitatea de acţionar minoritar, cu un portofoliu de doar 10,3730% din acţiuni. Printr-un artificiu care ţine de latura penală, câteva milioane de acţiuni au fost transferate direct către Rafinăria Dărmăneşti, controlată pe atunci de omul de afaceri Corneliu Iacobov, condamnat definitiv la pedeapsa de 7 ani de închisoare cu executare pentru prejudicierea RAFO Oneşti, după ce acesta a oferit pe tavă şi ilegal exact acţiunile Electrocarbon firmei Metaleuroest din Câmpina. La data de 29 august 2003, potrivit Registrului Român al Acţionarilor, firma din Câmpina, controlată de oamenii de afaceri Emil Mihai Tufan şi de Mihai Anastasescu, ambii cu averi care figurează în Top 500 Forbes, deţinea 55% din acţiunile Electrocarbon, 27,5329% - SIF Oltenia, 10,3739% - PAS şi 7,0950% - alţi acţionari. În 2004 mai apare un acţionar, SC Vivaio SRL Câmpina, care deţinea la acea vreme 21,5278% din pachetul total de acţiuni, cel mai probabil puse la bătaie de Metaleuroest, a cărei participaţie o găsim la aceeaşi dată de doar 32,4891%.

Retrospectivă

Să ne întoarcem puţin în timp, respectiv la începutul anului 2003, ca să explicăm cum a intrat Electrocarbon în proprietatea Metaleuroest Câmpina, pentru că, chiar dacă acest episod a făcut obiectul unui proces la capătul căruia trei oameni, în frunte cu omul de afaceri băcăuan Corneliu Iacobov, au fost condamnaţi în iunie 2012 la 6, respectiv 7 ani de închisoare, publicul larg nu ştie cum s-au petrecut lucrurile. În momentul la care ne referim, SC Rafo SA Oneşti, controlată de Iacobov prin firma SC Imperial Oil SA, deţinea 3.404.572 de acţiuni nominative, cu preţul de 25.000 lei/acţiune, la SC Electrocarbon SA. Ei bine, toate aceste acţiuni trec, în acel an, în proprietatea Metaleuroest printr-o jonglerie menită să ocolească Legea pieţei de capital. Rafo se angajează să vândă, chipurile, prin contract, către Metaleuroest, 854,28 tone de benzină Euro 3 Premium, la preţul total de 26.772.000.000 ROL (de când se vinde benzina în cantităţi cu virgulă este întrebarea pe care şi-au pus-o şi anchetatorii). Tranzacţia este asigurată prin constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra pachetului de acţiuni deţinut de Rafo la Electrocarbon. Banii intră în conturile Rafo SA în scurt timp, dar rafinăria întârzie cu livrarea mărfii, până când „recunoaşte“ că nu poate onora contractul la termenul prevăzut – deşi, după cum s-a dovedit ulterior – avea pe stoc carburant de tipul celui contractat. Prin urmare, Metaleuroest pune în executare – sanchi – contractul de garanţie mobiliară, punând astfel mâna pe cele 3.404.572 de acţiuni pentru doar 26.772.000.000 ROL, deşi acţiunile valorau 85.114.000.000 ROL. Deşi intenţia preluării acţiunilor Electrocarbon a aparţinut tandemului Tufan - Anastasescu cu mult înainte de a fi semnate aceste contracte, deşi semnatarul acestor documente pentru care unii au fost condamnaţi a fost Mihai Anastasescu, asociaţii de la Metaleuroest sunt teferi şi nevătămaţi. Ei şi alţii.

Astăzi Asociaţia Salariaţilor nu mai figurează ca acţionar semnificativ al societăţii, şi nici SIF Oltenia. Acţiunile se împart între Metaleuroest, Vivaio şi Ekomin SRL, firme care, aparent, n-au nici în clin nici în mânecă una cu alta. Nu este deloc aşa.

Legături subterane

Deşi, oficial, nu deţin ei pachetul majoritar de acţiuni la Electrocarbon, politica managerială a companiei este încălecată de cei doi acţionari de la Metaleuroest Câmpina, care manevrează după bunul plac voturile din Adunarea Generală a Acţionarilor. Astăzi, SC Metaleuroest SRL deţine 21,3102% din acţiunile Electrocarbon, SC Ekomin SRL din Titu are un pachet de 20,5993%, în vreme ce pachetul majoritar revine SC Vivaio SRL Câmpina. Ce uneşte cele trei firme? SC Vivaio SRL este fosta societate comercială Clorofila SRL, deţinută de Emil Mihai Tufan şi de Mihai Anastasescu şi cumpărată de la aceştia de actualul proprietar, Laurenţiu Vasile Dascălu, în 2003, când i-a fost schimbată şi denumirea, pentru preţul de două milioane de lei.

SC Ekomin SRL, înfiinţată în 2004 şi profilată pe intermedieri în comerţul cu combustibili, minereuri, metale şi produse chimice pentru industrie, îl are ca asociat unic pe un anume Constantin Ortan, de fel din Câmpina, Prahova, care în 2007 a fost artizanul unui tun imobiliar ce i-a adus un profit de peste 50 de miliarde de lei vechi. El a cumpărat un teren la Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, de la primăria oraşului, cu preţul de 423.500 lei, pe care la scurtă vreme (atât de scurtă, că nu avea cum să urce preţul terenului cu de 15 ori mai mult) l-a vândut societăţii Soceram din Bucureşti, cu peste 6,2 milioane de lei. SC Soceram SA, producător şi distribuitor de materiale de construcţii, este controlată tot de Emil Mihai Tufan şi de Mihai Anastasescu, prin Metaleuroest şi Elsid SA, care deţin 89,9486% din totalul acţiunilor.

•••

În timpul audierilor, procurorii au stabilit că Electrocarbon, singura societate care făcea concurenţă SC Elsid SA Titu, profilată pe acelaşi obiect de activitate şi controlată tot de afaceriştii Tufan şi Anastasescu, a fost preluată pentru ca aceştia să pună monopol pe piaţa internă a electrozilor siderurgici. Astăzi, societatea din Slatina este mulsă sistematic şi folosită doar în interesul societăţii Elsid Titu. Mai mult, stăpânii fabricii au scos o parte din ea la mezat. Asta în condiţiile în care mulţi dintre primii acţionari, angajaţi ai societăţii, încearcă să dea de urma banilor pe care ei i-au investit în acţiuni întrebându-se cum au fost acestea înstrăinate şi cine se face vinovat de înstrăinarea lor. Pentru că episodul Rafo Oneşti este doar o pagină de final din istoria Electrocarbon. Amănunte despre primele pagini vom da noi în episodul următor – totul pe bază de documente.