miercuri, 20 februarie 2013

Clica de la Electrocarbon. Cum se fură o fabrică (III)



Fostă întreprindere de stat cu mii şi mii de angajaţi, SC Electrocarbon SA a încăput, în 2003, pe mâna unor şmecheri potenţi financiar şi cu spate asigurat, Emil Mihai Tufan şi Mihai Anastasescu, care o folosesc astăzi mai mult ca sursă de câştig pentru alte firme. În definitiv, Electrocarbon a fost preluată de cei doi cu intenţia de a pune monopol pe piaţa electrozilor siderurgici. Deşi preluarea s-a făcut ilegal, cei doi - şi alţii implicaţi - au scăpat teferi dintr-un proces cu multe semne de întrebare.

După cum am arătat în episodul trecut (Gazeta Nouă, 19 septembrie 2012), trecerea SC Electrocarbon SA sub controlul omului de afaceri Corneliu Iacobov a avut loc în împrejurări extrem de dubioase. SC Rafinăria Dărmăneşti SA, controlată de Iacobov prin SC Imperial Oil SA, se vede proprietară a 3.404.572 de acţiuni, respectiv 42,6549 % din totalul acţiunilor Electrocarbon, după ce cumpără o creanţă pe care firma cipriotă Famsor Investments System Management Limited o deţinea asupra societăţii slătinene. Creanţa, consfinţită prin contractul 110/24.08.1999 privind un împrumut pe care Asociaţia Salariaţilor PAS Electrocarbon îl făcuse la firma cipriotă pentru privatizarea fabricii cumpărând acţiuni de la stat, era garantată printr-un gaj asupra acestor acţiuni. Aşa că, achiziţionând creanţa, gajul trece la Rafinăria Dărmăneşti care pune garanţia în executare. Problema este că există suspiciunea potrivit căreia creanţa ar fi fost cumpărată de SC Rafinăria Dărmăneşti SA de la firma cipriotă cu bani proveniţi tot de la Electrocarbon, viraţi abuziv de conducerea fabricii (asigurată de Teodor Cărămizaru la acea vreme) în conturile SC Imperial Oil SA Dărmăneşti. Pachetul de acţiuni ajunge ulterior la o altă societate controlată de Iacobov, SC Rafo Oneşti SA, care îl pune gaj în cadrul unui contract de vânzare-cumpărare de benzină pe care Rafo îl încheie cu SC Metaleuroest SRL Câmpina, controlată de cei care aveau să devină stăpânii Electrocarbon, Emil Mihai Tufan şi Mihai Anastasescu. Este vorba de contractul C/RAFO/69 din 22 ianuarie 2003. Pentru că Rafo nu-şi onorează obligaţia contractuală de a livra la termen marfa (deşi avea benzina pe stoc), Metaleuroest pune gajul în executare, punând mâna pe acţiunile Electrocarbon pentru numai 26.772.000.000 ROL (valoarea contractului), deşi ele valorau 85.114.000.000 ROL. Tranzacţia păguboasă pentru Rafo Oneşti (care înregistrează astfel o pierdere de 58.342.300.000 ROL) a fost, în realitate, o vânzare mascată de acţiuni în afara regulilor pieţei de capital, eludându-se legea pentru ca afaceriştii Tufan şi Anastasescu să preia la subpreţ controlul asupra Electrocarbon.

Cu ce scop?

„Anastasecu Mihai şi Tufan Emil, reprezentanţii SC Metaleuroest SRL Câmpina îşi manifestaseră intenţia deschisă de a achiziţiona SC Electrocarbon SA Slatina, deoarece deţineau şi calitatea de acţionari la SC Elsid SA Titu, acestea fiind singurele societăţi comerciale de pe piaţa românească ce produceau electrozi (siderurgici – n.r.), fiind la acea dată concurente pe acest domeniu. Prin achiziţionarea pachetului de acţiuni la SC Electrocarbon SA Slatina, practic SC Metaleuroesct SRL Câmpina urma să dobândească poziţia de monopol pe această piaţă“. Am citat din rechizitoriul întocmit de DIICOT-Structura Centrală în dosarul în care Corneliu Iacobov, Toader Găureanu (administrator unic al Rafo Oneşti) şi Marin Marin (fost director general adjunct al SC Vradicor Financiar Grup SA – controlat tot de Iacobov – şi, ulterior, director general adjunct de management la Rafo) au fost condamnaţi definitiv la pedeapsa închisorii cu executare şi în care reprezentanţii Electrocarbon, Teodor Cărămizaru, Eracle Ciocârlan şi Liviu Ţugulan, au avut calitatea de învinuţi (vom explica mai jos împrejurările în care ultimii trei au scăpat de belea).

Şi, ca să fie treaba treabă, cei doi acţionari ai Metaleuroest SRL să văd şi proprietari pe o creanţă pe care Rafo Oneşti o deţinea, în urma unei întregi serii de cesiuni între mai multe firme, asupra Electrocarbon şi pe care o vânde tot firmei din Câmpina. În acest fel, SC Metaleuroest SRL ajunge să preia Electrocarbon Slatina foarte ieftin şi „curată“ de datorii la diverşi creditori. „Referitor la cesiunile de creanţă, auditorul a constatat că, tot în ianuarie 2003,SC Rafo SA Oneşti a cesionat către SC SC Metaleuroest SRL Câmpina creanţele sale asupra SC Electrocarbon SA Slatina în valoare de 224 miliarde de lei pentru suma de 1.200.000 dolari, plătibili în 4 rate, până în iunie 2004“, se mai arată în rechizitoriul DIICOT.

În concluzie


„Prin urmare, la o simplă analiză, necorelată cu celelate aspecte care ţin de societăţile implicate şi contractele colaterale încheiate, dispoziţiile contractuale prevăzute în cele trei contracte (cel de vânzare-cumpărare de benzină, cel de garanţie reală mobiliară şi cel de cesiune de creanţă), aparent arată că s-au respectat toate condiţiile prevăzute de legislaţia comercială în domeniu, lăsându-se impresia că între SC Rafo SA Oneşti şi SC Metaleuroest SRL Câmpina s-ar fi derulat nişte contracte comerciale legale şi licite, profitabile ambelor părţi implicate în cauză. Însă, la o analiză mai atentă a acestora se poate constata că, în primul rând, raportat la condiţia legală a Electrocarbon (respectiv aceea de societate deschisă cotată pe piaţa Rasdaq), inculpaţii şi învinuiţii au găsit metoda de eludare a dispoziţiilor legale privind această societate, în speţă legislaţia aplicabilă pieţei de capital, reuşind o vânzare – cumpărare de acţiuni «mascată», printr-un contract de garanţie reală mobiliară ce avea ca obiect pachetul de acţiuni deţinut de SC Rafo SA Oneşti la SC Electrocarbon SA Slatina. Ca atare, utilizându-se această metodă s-a reuşit transferarea dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni mai sus menţionat către Metaleuroest la un preţ mai mic decât valoarea nominală pe care acestea o aveau înregistrată în contabilitatea Rafo Oneşti, constatându-se la nivelul societăţii o pierdere în valoare de 58.342.300.000 lei.

În al doilea rând, în acest fel s-a realizat «intrarea» SC Metaleuroest SRL Câmpina în cadrul SC Electrocarbon SA Slatina, cu o dublă calitate: pe de o parte aceea de acţionar majoritar, postură care îi permitea să-şi impună voinţa în Adunarea Generală a Acţionarilor, iar pe de altă parte aceea de creditor al aceleiaşi societăţi, în sensul că deţinea creanţa de aproximativ 224 miliarde de lei, achiziţionată de la SC Rafo SA Oneşti la 1/5 din preţul nominal al acesteia“, arată anchetatorii.

Cum scapă învinuiţii?


Deşi rechizitoriul pare pentru un neavizat „beton“, deşi în dosar cei amintiţi au fost urmăriţi penal pentru infracţiuni foarte grave, respectiv sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu contra intereselor persoanei, cei trei crai de la Electrocarbon, Cărămizaru, Eracle şi Ţugulan, au scăpat cu obrazul curat pentru că cineva i-a iubit pe ei foarte tare. Să reţinem că prima instanţă la care a ajuns dosarul, Tribunalul Bucureşti, îi achită pe cei trimişi în judecată, în dosarul 42243/3/2005, la toate capetele de acuzare. Potrivit specialiştilor, „scăpările“ din rechizitoriu şi o expertiză financiar-contabilă considerată de anchetatori ilegală au dat apă la moară instanţei să hotărască ceea ce a hotărât. Curtea de Apel Bucureşti, unde DIICOT a făcut recurs, desfiinţează soluţia Tribunalului şi îi condamnă pe Iacobov şi Marin la câte 7 ani de închisoare, iar pe Găureanu la 6 ani de închisoare, soluţie menţinută în urmă cu aproape trei luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pedepsele devenind definitive.

Cei trei reprezentanţi ai Electrocarbon însă nu au mai ajuns în instanţă, pentru că procurorul de caz, Alina Bica, a „disjuns cauza în vederea continuării cercetărilor“. Asta în condiţiile în care procurorul-şef de atunci al DIICOT, George Muscalu, a dispus conexarea unor dosare penale mai vechi ale lui Teodor Cărămizaru şi Liviu Ţugulan cu dosarul penal-mamă 171/D/P/2003, baza dosarului 691/P/2005 în care de constituie rechizitoriul de trimitere în judecată a tuturor părţilor implicate. Este vorba de dosarele 290/P/2001 şi 352/P/2001 în care se arată că ceea ce s-a întâmplat la Rafo Oneşti are o foarte strânsă legătură cu Electrocarbon Slatina, dar în care Parchetul Curţii de Apel Craiova a dispus neînceperea urmării penale. Or, fostul şef al DIICOT constată că procurorii craioveni nu şi-au făcut bine treaba, dispunând infirmarea rezoluţiilor de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale şi conexarea celor două dosare mai vechi cu dosarul Rafo Oneşti. Să spunem că noile rezoluţii ale şefului DIICOT au stat îngropate circa patru ani la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt şi că punerea lor în aplicare de către procurorul de caz nu s-a petrecut.

Chichiţele justiţiei


Disjungerea cauzei prin care a fost ruptă puntea ce ducea către şefii Electrocarbon a dus la întocmirea unui alt dosar, cu numărul 13/D/P/2006, în care cei trei, plus Iacobov, sunt preluaţi pentru cercetări – să vezi potriveală – de acelaşi procuror Alina Bica. Din dosar lipseşte însă – ciudăţenia ciudăţeniilor – cel care, erijându-se în vicepreşedinte al Asociaţiei Salariaţiilor PAS Electrocarbon, în 2001, făcea vânt pachetului de acţiuni către Rafinăria Dărmăneşti printr-un transfer pe care Regisco l-a anulat ulterior (l-a anulat, dar acest lucru l-au ştiut doar unii). După o perioadă, procurorul Alina Bica dispune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei (disjunse) „în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie“, întrucât, printre altele, „prejudiciul rezultat din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune depăşeşte 1.000.000 euro, competenţa de soluţionare aparţine Direcţiei Naţionale Anticorupţie“. DNA, la rândul său, îşi declină competenţa, culmea, pentru că prejudiciul citat e mai mic de un million de euro, Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, care dă NUP. Soluţia e contestată fără succes în instanţă.

În afara celor trei persoane condamnate, toată lumea e bine acum: Teodor Cărămizaru, care a părăsit definitiv Slatina şi locuieşte undeva pe la Sinaia, beneficiază de un venit lunar permanent de la Electrocarbon, Liviu Ţugulan a dispărut şi el din peisajul slătinean (umblă vorba că e stabilit prin Capitală şi c-ar avea şi nişte grade), iar afaceriştii Tufan şi Anastasescu îşi văd de treabă, după ce au scăpat de concurenţă pe piaţa de electrozi siderurgici. Iar procurorul Alina Bica a fost promovată în două rânduri, pe o funcţie superioară în DIICOT şi, apoi, secretar de stat. Poftim justiţie!


DOVADĂ Documentul care lega Electrocarbon de dosarul Rafo Oneşti, nesocotit de procuror



ANULARE Regisco a oprit transferul de acţiuni către firma lui Iacobov, dar acţiunile tot au plecat 

PS: Cică şefii Electrocarbon şi-ar fi pus juriştii la treabă să ne găsească nod în papură pe la Parchet. Noi nu ne vom opri însă cu dezvăluirile în cascadă şi, într-un episod viitor, vom da amănunte despre cum scapă uneori reprezentanţii Electrocarbon de substanţele chimice periculoase pe care nu le mai folosesc, cu girul şi în prezenţa şefilor - o poveste în imagini de la faţa locului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu