marți, 19 februarie 2013

Consilieri judeţeni loviţi de amnezie penală la averi

 
Trei dintre consilierii judeţeni ai Oltului au fost loviţi de amnezie anul trecut, când au "uitat" să treacă n declaraţia de avere mai multe bunuri, deşi ele au fost dobândite cu ani în urmă. Memoria le-a revenit anul acesta, o dată cu reactualizarea declaraţiilor. Este cazul consilierilor Toma Longin Cococi (PSD), Florea Nicolae (PNL) şi Gheorghe Zlăvog (PDL - PRM). O asemenea "amnezie" constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă.

Cococi - norocos la Bingo, şmecher la avere

Anul trecut, consilierul judeţean social-democrat Toma Longin Cococi avea în proprietate trei terenuri, o suprafaţă agricolă de 1,49 ha moştenită şi un intravilan de 665 mp la Corabia, precum şi un teren forestier de 1261,88 mp la Vlădeşti. De fapt, el stăpâneşte jumătate din fiecare, dar nu asta este important. Ultimele două bunuri imobile au intrat în proprietatea lui Cococi prin vânzare-cumpărare. Toate aceste informaţii erau asumate prin semnătură la data de 29 octombrie 2010. Anul acesta, rubrica Terenuri s-a dovedit cu mult prea mică pentru suprafeţele declarate de ales. Pentru că au ieşit la iveală alte trei terenuri despre care, deşi au fost dobândite înainte de 2009, Toma Longin Cococi n-a suflat o vorbă despre ele. Vorbim de trei suprafeţe intravilane situate în Corabia, unul de 592 mp, dobândit în 1997 prin moştenire şi cumpărare, un altul de 2075 mp, dobândit în 2008 prin cumpărare şi un altul de 13 mp, dobândit tot prin cumpărare de soţia consilierului judeţean în 1991. Declaraţia de avere a lui Cococi din 2008 este la fel de “amnezică” în privinţa terenurilor apărute pe nepusă masa anul acesta. Să-i acordăm circumstanţe atenuante? Să-i acordăm. Avere mare, funcţii multe – mai uită omul. Pentru că, în afara celor şase terenuri, Toma Longin Cococi deţine trei clădiri, un apartament şi două case în Corabia, trei autoturisme “bengoase”, dar şi două funcţii politice, cea de preşedinte al PSD Corabia şi cea de vicepreşedinte al PSD Olt. În plus, omul mai are pe cap şi o firmă, SC Lodovalin SRL, unde figurează ca asociat unic. Anul trecut familia Cococi a acumulat venituri de aproape 700 milioane de lei vechi, cu mult mai puţin decât anul anterior, când membrii familiei consilierului judeţean au adunat peste un miliard şi jumătate de lei vechi. În 2010, preşedintele PSD Corabia a câştigat şi la Bingo, vreo şase milioane lei vechi. Norocul lui şi semn de bun augur pentru anul acesta, când Cococi şi soţia sa vor presta servicii, vreme de cinci luni, pentru o firmă cu asociaţi greci contra sumei de 40.800 lei.

Prestidigitaţie cu case şi spaţii comerciale

Un alt “amnezic” este consilierul judeţean din partea PNL Florea Niculae, care, deşi are în proprietate trei case în Scorniceşti dobândite cu mult înainte de completarea declaraţiei de avere din 2010, abia anul acesta şi-a adus aminte să le scoată la vedere pe toate. Anul trecut, potrivit declaraţiei completate la 11 octombrie, alesul liberal deţinea o casă dobândită în 1995 prin cumpărare şi trei spaţii comerciale, unul construit în 1999 şi care figurează pe numele consilierului şi alte două cumpărate în 2003 pe firma sa, SC Sesam SRL. În declaraţia actualizată anul acesta apar alte două case, una de 230 mp şi alta de 264 mp, ambele construite în 2005. Unde or fi umblat ele până acum? Dar cele trei spaţii comerciale declarate anul trecut unde au dispărut brusc? Pentru că, deşi fac parte din categoria bunurilor imobile, nu apar ca înstrăinate în ultimele 12 luni, deşi înstrăinarea lor ar fi trebuit menţionată în declaraţie, la rubrica special concepută în acest sens. Prestidigitaţia cu clădiri care se pare că intră în abilităţile lui Niculae face să apară şi să dispară şi terenuri. În 2010, consilierul Florea avea în proprietate un teren intravilan de 500 mp cumpărat în 1993 la Scorniceşti, un altul de 900 mp cumpărat în 2007 şi un altul în suprafaţă de 1100 mp, obiect al unei tranzacţii din 2008. Anul acesta, toate cele trei terenuri au dispărut cu totul din declaraţia actualizată, locul lor fiind luat de cu totul alte două terenuri, un intravilan cumpărat în 1996 şi un altul, de 1258, 96 mp, cumpărat în 2006, despre care proprietarul n-a suflat o vorbă până acum, deşi trebuia să se regăsească şi în declaraţia de avere de anul trecut. Iar cele declarate anul trecut nu apar ca înstrăinate nicăieri în declaraţia din 2011. Să mai spunem că anul trecut Florea Niculae avea în parcul auto personal un Mercedes ML, un Volkswagen Passat (Wosvagen Pasat în declaraţie) şi o autoutilitară Mercedes Sprinter (Mercedez Spinter în declaraţie), ultima dispărută peste noapte (pardon, peste an) fără ca înstrăinarea să fie declarată, deşi valoarea unei asemenea maşini trece binişor de pragul de 3000 de euro, până la care înstrăinările de autoturisme nu trebuie declarate în mod obligatoriu.
În afară de bunurile văzute şi nevăzute de mai sus, Florea Niculae mai deţine bijuterii în valoare totală de 10.000 de euro.

Şi Zlăvog

Şi ajungem la consilierul judeţean Gheorghe Zlăvog, cel cu şezutul în două luntre politice şi, totuşi, în nici una. El nu are, pe linie de sinceritate şi transparenţă, prea multe bube-n cap. Doar că anul trecut a uitat să declare un teren agricol de 1.200 mp cumpărat în 2007 la Găneasa şi un intravilan de 1000 mp achiziţionat în 1997 la Tunari – Ilfov. Ce-ar mai fi? A, o nimica toată, un intravilan de peste 1.500 mp în Slatina, care anul trecut apare în declaraţia de avere ca fiind cumpărat în 1991 şi care, între timp, a fost înstrăinat cam pe şest, deşi aleşii locali trebuie să dea dovadă de transparenţă în tranzacţiile anumitor bunuri. Aşa spune legea.
Gheorghe Zlăvog este “alunecos” şi la capitolul imaginii politice. Fost senator ales pe listele PRM în legislatura 2000-2004, a migrat ulterior la PD-L, iar acum s-a întors la PRM. Conform informaţiilor furnizate de site-ul Consiliului Judeţean Olt, el este încă la PD-L. Potrivit propriilor declaraţii făcute într-o recentă conferinţă de presă, a semnat adeziunea la PRM în urmă cu mai bine de o lună. Mai mult chiar, este şi preşedinte interimar al PRM Slatina. Cu toate acestea, potrivit declaraţiei sale de interese, Gheorghe Zlăvog nu mai aparţine nici unei formaţiuni politice.

Ce spune secretarul judeţului

Contactat ieri pentru a-şi exprima părerea în legătură cu asemenea “amnezii”, secretarul Consiliului Judeţean, Marin Dobre, a rămas surprins de informaţii. El a declarat că faţă de asemenea situaţii nu trebuie să se sesizeze neapărat Consiliul Judeţean. “Nu trebuie să ne sesizăm noi neapărat în astfel de situaţii. Se poate sesiza oricine şi, cu precădere, ANI (Agenţia Naţională de Integritate – n.r.). Pe aceste aspecte se poate aplica Legea 176/2010, dar şi Legea 215/2001 privind administraţia publică locală. Se pot face verificări asupra averilor şi se poate ajunge chiar la măsura confiscării”, a spus Marin Dobre.

Ce spune legea

Potrivit anexei I din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, care prevede formularul declaraţiei de avere, demnitarii, funcţionarii publici şi aleşii locali au obligaţia să declare toate bunurile mobile (supuse înmatriculării) şi imobile (clădiri şi terenuri) deţinute de ei sau de familii, obiecte de valoare, active financiare, datorii, cadouri, servicii şi avantaje cu valori de pese 500 euro şi veniturile realizate. În conformitate cu articolul 28 din aceeaşi lege, “fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţii de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului Penal”. Infracţiunea la care legea face referire se pedepseşte, conform Codului de Procedură Penală, cu închisoare de la trei luni la doi ani s-au cu amendă.
“De-o fi una, de-o fi alta”, Agenţia Naţională de Integritate a găsit ceva de muncă şi în Olt. Dacă nu vede ea, ANI, o s-o tragem noi de mânecă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu