marți, 19 februarie 2013

Clientela neştiută a lui Anghel de Caracal. Contracte penale (I)


Primarului în funcţie al municipiului Caracal, Gheorghe Anghel, îi place să pozeze într-un soi de personaj providenţial pentru istoria urbei pe care o păstoreşte de peste 20 de ani. Perceput de apropiaţi drept „vulpe bătrână”, Anghel s-a priceput, într-adevăr, să jongleze cu politica locală după 1989 aşa cum a făcut-o, într-un alt context şi într-o altă manieră, în anii comunismului. Astăzi el are aerul unui primar care, dincolo de scandalurile cu miză politică, a rămas cinstit cu cetăţenii şi cu el însuşi. Cât de cinstit a rămas Gheorghe Anghel o spun diversele contracte pe care primăria le-a încheiat cu anumite firme alese pe sprânceană, fără licitaţie şi cu miros penal.

Multe dintre contractele pe care Primăria Caracal le-a atribuit de-a lungul ultimilor ani unor societăţi comerciale, unele dintre ele aparţinând unor persoane cu rezonanţă politică, nu au avut în spate licitaţii prin care să se asigure o transparenţă totală, autoritatea contractantă condusă de Anghel alegând în multe rânduri calea negocierii fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare. De ce? Pentru ca mari sume de bani să treacă, într-o aparentă legalitate, din vistieria publică în conturile cui trebuie.

Filiera liberală

Ce a câştigat primarul Gheorghe Anghel de pe urma dărniciei sale? Noi nu ştim, dar ar putea şti preşedintele PNL Slatina, Dănuţ Codan, a cărui firmă de construcţii, SC Bacomet Construct SRL, a încasat în 2008 de la Primăria Caracal peste 3,1 miliarde de lei vechi, mai exact 3.107.248.000 lei, sumă fracţionată în trei părţi pentru fentarea prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Primăria a recurs la atribuirea lucrărilor pe calea actelor adiţionale la nişte aşa-zise contracte încheiate cu ani şi ani în urmă. Să detaliem.

La data de 6 februarie 2008, Primăria Caracal atribuia firmei Bacomet Construct SRL lucrări de reparaţii la faţada sediului instituţiei în valoare de 270. 983.400 lei vechi, prin actul adiţional nr. 2 la un presupus contract din 2003.
La nici o săptămână distanţă (12 februarie 2008), aceeaşi autoritate contractantă atribuia firmei fruntaşului liberal Codan lucrări de „reparaţii sistematizare verticală ansamblu arhitectural Piaţa Victoriei – str. Cuza Vodă”, în valoare de fix 2.682.839.800 lei, tot printr-un act adiţional la un contract de prin 2006.
După două săptămâni, respectiv la 25 februarie 2008, Primăria Caracal atribuie aceleiaşi firme lucrări de reabilitare a instalaţiilor electrice, termice şi sanitare din sediul instituţiei. Părţile se servesc tot de un act adiţional, de data aceasta în valoare de 144.424.800 lei vechi, „agăţat” la un contract din, zice-se, 2005.
În toate cele trei cazuri procedura de atribuire a fost negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare. În toate cele trei cazuri la autoritatea contractantă a fost depusă doar câte o singură ofertă.

Ce spune legea

Trebuie spus că procedura negocierii fără publicarea unui anunţ de participare este legală în condiţiile în care ea respectă prevederile legale ale Ordonanţei de Guvern nr. 34/2006. Actul normativ prevede, la art. 123, că, „în cazul în care acest lucru este posibil, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 122 lit. b), e), g), h), i) şi j), autoritatea contractantă are obligaţia de a invita la negocieri un număr de operatori economici care să asigure o concurenţă reală“. Noi am citit cu atenţie şi art. 122 din OG 34/2006, acolo unde se stipulează cazurile în care se poate aplica procedura negocierii fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare şi o spunem în cunoştinţă de cauză: ceea ce a făcut ordonatorul principal de credite Gheorghe Anghel pute rău. Aşa s-ar putea explica şi încălcarea art. 56 - (1), potrivit căruia Primăria Caracal era obligată ca, în cel mult 48 de zile de la finalizarea procedurii de atribuire, să publice în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) anunţurile privind atribuirea contractelor. Ei bine, în cele trei cazuri anunţurile de atribuire au fost expediate cu o întârziere de peste un an de zile.

Cetăţean de onoare cu substrat

SC Bacomet Construct SRL a pus umărul şi la refacerea Teatrului Naţional din Caracal, drept pentru care patronului Dănuţ Codan îi este conferit, la finalul anului 2008, titlul de cetăţean de onoare al municipiului, un soi de răsplată ca şi cum firma lui ar fi lucrat gratis la restaurarea şi consolidarea grandiosului edificiu. Asta după ce eforturile societăţii sale au fost încununate, la data de 11 decembrie 2008, cu peste 7,8 miliarde de lei vechi tot printr-un act adiţional, de data aceasta la contractul nr. 1/2006.

Hotărârea Consiliului Local Caracal care aproba conferirea titlului de cetăţean de onoare preşedintelui PNL Slatina poartă semnătura, evident, a celui ce a prezidat şedinţa consiliului în care a fost aprobat actul normativ, nimeni altul – să vezi potriveală – decât Şerban Cernat, preşedintele PNL Caracal, candidat acum pentru fotoliul de primar al Caracalului şi a cărui soţie a derulat, prin firma SC Pancar Impex SRL, afaceri cu instituţii publice subordonate Primăriei Caracal, afaceri despre care Gazeta Nouă a scris.

•••

După cât se vede, Gheorghe Anghel n-a dormit în scaunul său de şef al administraţiei publice caracalene, aşa că noi suntem departe de a fi epuizat subiectul contractelor cu probleme. Vom continua, însă, săptămâna viitoare, când vom arăta că şi investiţiile finanţate din fonduri comunitare au fost contractate „uşor” pe lângă lege.

                                                                                                                                                                   

SECTIUNEA VI: INFORMATII SUPLIMENTARE
VI.1)  
Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din 
fonduri comunitare

Nu
VI.2)  
Alte informatii
VI.3)  
Cai de atac

Contract nr: Act aditional nr.2 la contract nr. 21873/2006       
Denumirea: Reparatii sistematizare verticala ansamblu 
arhitectural 
Piata Victoriei - str. Cuza Voda
V.1)  
Data atribuirii contractului    2/12/2008
V.2)  
Numarul de oferte primite    1
V.3)  
Numele si adresa operatorului economic caruia i-a fost
 atribuit contractul

BACOMET CONSTRUCT S.R.L.
Adresa postala:  str. Ecaterina Teodoroiu nr. 22, Bl. 22; sc.A, ap.6 , 
 Localitatea:  Slatina , Cod postal:  230119 , Romania , 
Tel.  0722886863 ,
 Email:  e_danut_codan@yahoo.com , Fax:  0249/410678
V.4)  
Informatii privind valoarea contractului

Valoarea totala finala a contractului

Valoarea: 268283.98     Moneda: RON    Fara TVA


V.5)  
Contractul ar putea fi subcontractat

Nu




                                                                                                                                                                   Una dintre multele lucrări atribuite de Primăria Caracal fără licitaţie

                                                                                                                                                                  
                                                                         H O T Ă R Â R E

                      REFERITOR LA: Conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Caracal”
                      domnului Codan Cătălin Dănuţ – manager SC Bacomet Construct SRL
                                                                    EXPUNERE DE MOTIVE:
                      Inaugurarea celui mai de seamă monument arhitectonic din judeţul Olt, sanctuar al
                      spiritualităţii – Teatrul Naţional din Caracal - este posibilă graţie implicării totale, personal,
                      precum şi prin societatea pe care o conduce a d-lui Codan Cătălin Dănuţ în vederea punerii în
                      practică a proiectului de restaurare şi consolidare acestui edificiu de o valoare inestimabilă.
                                                                      AVÂND ÎN VEDERE:
                             - Raportul nr. 14991/15.12.2008 al Secretarului municipiului Caracal;
                             - Prevederile H.C.L. nr.7/2005 a municipiului Caracal, privind Regulamentul de
                            acordare a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Caracal;
                             - Avizul Comisiei pentru activităţi social culturale, culte, învăţământ, sănătate, sport,
                            familie şi protecţia copilului al Consiliului local al municipiului Caracal;
                             - Prevederile art.36(8) din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală,
                            republicată cu modificările şi completările ulterioare;
                            În temeiul art. 45 (1) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală,
                            republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

                    CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CARACAL HOTĂRÂŞTE:

                  ART. 1 – Se aprobă conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Caracal”
                  domnului Codan Cătălin Dănuţ - manager SC Bacomet Construct SRL.
                  ART. 2 – Direcţiile din cadrul Primăriei municipiului Caracal vor duce la îndeplinire
                  prevederile prezentei hotărâri.
                 ART. 3 – Prezenta hotărâre se va comunica Instituţiei Prefectului Olt, Primarului
                 municipiului Caracal si persoanei nominalizate la art.1.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                                           CONTRASEMNEAZĂ
                                                                                                                         PENTRU LEGALITATE:
CERNAT ŞERBAN SECRETARUL MUNICIPIULUI,
                                                                                                                             VIOREL RĂDESCU
                                                                                                                                                                
Președintele PNL Slatina, Dănuț Codan, a fost distins cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Caracal. Este lesne de priceput adevăratul motiv pentru o asemenea răsplată

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu