Deşi în 1990 judeţul Olt avea un patrimoniu imobil de invidiat pe ramura caselor vechi boiereşti, indiferenţa şi nerespectarea legii au distrus o mare parte dintre conacele pe care regimul comunist le-a conservat găsindu-le întrebuinţări edilitare. Multe dintre aceste clădiri, unele dintre ele adevărate bijuterii arhitecturale, sunt acum ruine; altele au fost rase de pe faţa pământului, fiind furate cărămidă cu cărămidă de localnici puşi pe căpătuială după 1990, la adăpostul vidului legislativ şi administrativ care a urmat momentului istoric 1989.
Despre cum ne pierdem istoria
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DGPN), la această stare de lucruri au concurat mai mulţi factori, unul dintre ei fiind regimul incert de proprietate asupra imobilelor. Lucrurile ar fi trebuit să fie simple: după căderea regimului comunist, proprietarii care fuseseră deposedaţi abuziv de comunişti sau urmaşii lor nu aveau decât să-şi revendice dreptul la proprietate. Pentru imobilele boiereşti nesolicitate de nimeni autorităţile publice locale trebuia să se îngrijească de ele astfel încât să nu fie distruse prin furt. „Măcar atât“, spune Gheorghe Iorga, inspector superior în cadrul DCPN Olt. El susţine că imobilele cu pricina se împart în două categorii. „Sunt conace care au făcut obiectul punerii în posesie, dar de care proprietarii sau urmaşii acestora nu s-au mai îngrijit, fie din cauza costurilor prea mari pentru refacere, fie din alte cauze, şi sunt imobile care nu au fost revendicate de nimeni, fiind abandonate cu totul, unele fiind distruse în totalitate de mâna omului, fiind furate cărămidă cu cărămidă. Dau exemplu aici Conacul Colibăşanu de la Văleni, Conacul Comăneanu de la Dăneasa etc. S-a degradat şi s-a pierdut pentru totdeauna un patrimoniu de mare valoare culturală“, afirmă Iorga. El spune că unele dintre conace şi-au pierdut şi istoria, în sensul că despre provenienţa lor nu se ştie mai nimic, Arhivele Naţionale fiind, şi ele, foarte sărace în documente asupra acestui tip de patrimoniu. Ceea ce nu se poate spune despre imobilele boiereşti din Câmpia Boianului, unde fiecare conac are istorie, date şi informaţii graţie muzeografului Traian Zorzoliu, directorul Muzeului Câmpiei Boianului. Din păcate, şi aici sunt piese rare care s-au pierdut s-au sunt pe calea pierzaniei. „În Câmpia Boianului ştim tot ce se poate şti despre conace, dar, din păcate, asta nu le poate salva de la dispariţie. Nimeni nu are habar de ceea ce se pierde. Primarii nu vor să ştie, instituţiile abilitate nu vor să ştie şi aşa se duce totul pe apa sâmbetei. Care au mai rămas în picioare sunt şi ele condamnate la dispariţie, pentru că nimeni nu-şi dă interesul să le salveze. Mai avem Conacul Brătăşeanu la Radomireşti, de pildă, care a fost unul dintre cele mai frumoase conace; dependinţele de valoare nu mai există, iar clădirea despre care vorbesc a început şi ea să se ducă. Un conac important era şi cel al lui Constantin Colibăşanu de la Văleni – s-a dus şi ăsta. La Stoicăneşti mai este unul. Apoi, Conacul Leontopol a fost una dintre cele mai frumoase construcţii boiereşti, a fost de fapt castel. Nici temeliile nu mai există. Din Conacul Comăneanu de la Dăneasa nu au mai rămas decât nişte arcade stinghere. Nimeni nu a făcut nimic pentru ele, deşi administraţia locală avea responsabilităţi prin lege. Ce se pierde, ce pierdem noi este inestimabil. În primul rând, rămânem fără arhitectura tradiţională, pentru că aceste conace erau construite după modele arhitecturale româneşti. Pierdem, apoi, investiţia în sine. Aceste investiţii au fost făcute din banii poporului, de meşteri români. Boierul dădea ordin, dar totul era făcut din munca tuturor. Ce mai pierdem? Ne pierdem trecutul, istoria“, a comentat Traian Zorzoliu.
Lista neagră
Printre conacele din care au mai rămas doar ruinele sau nici măcar atât se numără un important imobil care era ridicat la Mărunţei, satul Bălăneşti, şi care data de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Cu asterisc pe lista conacelor de la Direcţia pentru Cultură, adică degradat în proporţie de 95%, este Conacul Comăneanu de la Dăneasa (sat Berindei). La Călui era, de asemenea, o casă boierească – nu mai este. Situaţie similară la Nicolae Titulescu, unde era ridicat Conacul Jean Burcă (sfârşit de secol XIX). Despre Conacul Gălăţeanu de la Redea se poate vorbi, de asemenea, la trecut, ca şi despre Conacul Colibăşanu de la Văleni. Într-o stare avansată de degradare se mai află Conacul Buzescu-Dârvari de la Strejeşti şi Conacul Pipile de la Mihăieşti, satul Buşca, primul construit în anul 1830, ultimul la sfârşit de secol XIX.
Construcţiile care încă mai rezistă timpului şi, mai ales, relelor apucături ale oamenilor, au nevoie de intervenţii rapide ale constructorilor specializaţi. Este cazul Conacului Băleasa de la Baldovineşti (piesă de la sfârşitul secolului XIX), Conacul Oteteleşanu de la Cezieni (sfârşit de secol XVIII), conacele de le Dobrotinet – Curtişoara (sfârşitul sec. XIX), Baldovineşti – Găvăneşti (sf. sec. XVIII), Izvoru – Găneasa, Liiceni – Drăghiceni (mijlocul sec. XX) şi Stoicăneşti (sf. sec. XIX). De asemenea, potrivit datelor DCPN Olt, fără probleme ar fi un alt conac de la Baldovineşti, un alt imobil boieresc ridicat la începutul secolului al XX-lea la Brebeni, Conacul Brâncoveanu de la Cezieni (sf. sec. XVIII), Conacul Stember de la Crâmpoia (durat la 1900), Conacul Marin Dinu de la Fălcoiu (sf. sec. XIX), Conacul Argeşeanu de la Piatra Olt – Criva de Sus, Conacul Brătăşanu de la Poiana – Radomireşti, Conacul Zisu de la Sprâncenata şi Conacul Buzescu de la Strejeştii de Jos. O parte dintre acestea din urmă a fost revendicată de foştii stăpâni sau de urmaşii lor, o altă parte nu a fost revendicată de nimeni, dar au rămas în picioare, iar unele dintre imobile au devenit sedii ale unor entităţi juridice care le utilizează şi, deci, se îngrijesc şi de starea lor.
Soluţii
Ce soluţii sunt pentru conacele care încă mai sunt în picioare? . „Dacă nu le cere nimeni înapoi (mă refer aici la conacele cu proprietate incertă), important ar fi să primească într-un fel sau altul o destinaţie. Pentru că important este să fie conservate sau, de ce nu, renovate, bineînţeles cu avizul Ministerului Culturii şi de către echipe de constructori specializate în restaurarea monumentelor istorice. Dau aici un exemplu. Conacul de la Drăghiceni (Liiceni) ajunsese în posesia unei familii de la Caracal. Oamenii spuneau că ar dori să facă un azil pentru bătrânii din zonă. Apoi clădirea a fost preluată de Finanţe pentru o datorie pe care familia respectivă o avea la stat şi a fost vândută altcuiva, unui om de afaceri pare-se de la Craiova, care s-a apucat să refacă imobilul. Am oprit lucrările, pentru că avem de-a face cu un monument istoric şi trebuie aviz de la Ministerul Culturii. Omul a zis că face demersuri să ia avizul. La urma urmelor, este important că imobilul va fi salvat de la degradare. Bine ar fi să gândească aşa şi primarul de la Radomireşti, care se opune punerii în posesie a Conacului Brătăşanu, deşi acesta a fost deja revendicat. Nu vrea şi nu vrea el să-l dea. Între timp, însă, clădirea a început să aibă de suferit, a început să dispară componente din ea. Cam aşa înţeleg autorităţile publice locale, în speţă primarii, să se implice. Fie n-o fac deloc, fie o fac în mod păgubos, cum face edilul de la Radomireşti“, spune Gheorghe Iorga.
Semnale de alarmă în legătură cu soarta rea ce paşte conacele care au rămas întregi a tras şi Muzeul Judeţean Olt. Laurenţiu Guţică arată, şi el, spre indiferenţa primarilor. „Noi am atras atenţia în mai multe rânduri cu prilejul unor evenimente importante. Într-un rând chiar am vrut să aducem pictori care să pună pe pânză clădirile boiereşti pe care le mai avem; ziceam că măcar pe pânză să rămână, dacă nu în forma lor fizică. Adevărul este că asemenea opere de artă arhitecturală au fost distruse cu frenezie. Deşi litera legii este limpede, primarii numai de asemenea valori nu s-au ocupat. Dacă îi atragi atenţia, primarul se ascunde fie în spatele altor priorităţi, fie se plânge de lipsa banilor. S-a ales praful de acest gen de patrimoniu“, susţine, revoltat, directorul Muzeului Judeţean.
Răspunde, totuşi, cineva de aceste crime culturale?
Potrivit Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, administraţiile publice locale au o seamă de atribuţii pe această linie. Conform articolului 46 din lege, autorităţile publice locale „asigură protejarea monumentelor istorice clasate, aflate în domeniul public sau privat al municipiului, respectiv al oraşului sau comunei, precum şi a celor abandonate sau aflate în litigiu, alocând resurse financiare în acest scop“; (…) „cuprind în programele de dezvoltare economico-socială şi urbanistică, respectiv de amenajare a teritoriului, obiective specifice privind protejarea monumentelor istorice, elaborează, actualizează şi aprobă documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism privind monumentele istorice sau zonele protejate care conţin monumente istorice“; (…) „iau măsurile tehnice şi administrative necesare în vederea prevenirii degradării monumentelor istorice“. Apoi, legea prevede clar, la articolul 48, atribuţiile primarului, printre care se numără şi obligaţia de a asigura paza şi protecţia monumentelor istorice aflate în domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi ale monumentelor istorice abandonate sau aflate în litigiu, „semnalând de urgenţă direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, orice caz de nerespectare a legii“. Mai clar de atât nu se putea. Dar nu: legea a fost încălcată cu un dispreţ greu de imaginat la un om cu responsabilitate publică, chiar şi atunci când atribuţiile pe care le aveau în privinţa protejării monumentelor istorice le erau turnate în urechi de responsabilii instituţiilor de cultură, prin adrese peste adrese.
Ce s-a putut face nu s-a făcut. Ce se mai poate face s-ar putea, într-adevăr, realiza. Dar pentru asta trebuie să avem primari nu doar cu grijă pentru propriile buzunare, ci şi cu simţ civic, cu responsabilitate publică înţeleasă şi asumată. Cu alte cuvinte, ca în atâtea alte domenii, avem nevoie de oameni luminaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu