Despăgubirile pentru refugiaţi, la mâna mafiei. Sute de olteni sunt lăsaţi cu ochii-n soare

Priorităţile la plată sunt dictate de interese meschine

Noi vă recuperăm banii care vi se cuvin de la ANRP în baza Legii 290/2003. Aşa îşi face reclamă un avocat din Bucureşti pe internet pentru atragerea celor îndreptăţiţi să fie despăgubiţi de statul român, prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), în contul proprietăţilor sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa sau Bulgaria. Avocatul plusează: „Dacă doriţi să beneficiaţi rapid de sumele care vi se cuvin şi pe care ANRP refuză să vi le plătească, atunci fără un avocat priceput nu veţi realiza nimic”. Are dreptate. Nimeni nu poate face nimic pentru că mafia retrocedărilor este bine centrată pe subiect. Problema este că ofertele necinstite propuse de samsari sunt îmbrăţişate şi de avocaţi sau de executori judecătoreşti.

Eşti unul dintre miile de oameni care trebuie să fie despăgubiţi de ANRP (fost proprietar sau, cel mai adesea, moştenitor al acestuia) şi ai dosarul depus de ani buni după ce, în prealabil, prefectura a trimis hotărârea prin care s-a stabilit corect cuantumul compensaţiei. Din când în când, cu speranţă în suflet, încerci să obţii prin telefon (pentru că ai obosit să tot faci degeaba drumuri peste drumuri la Bucureşti) informaţii despre data la care îţi vor fi viraţi banii în cont. Întotdeauna, dar întotdeauna, un funcţionar de la ANRP îţi răspunde rece, invariabil, că nu sunt fonduri. Ce-ţi rămâne de făcut? Ai trei posibilităţi (deşi legea spune cu totul şi cu totul altceva): fie renunţi, fie, sătul de atâta aşteptare, poţi intra în legătură cu indivizii care te pot ajuta să-ţi primeşti foarte repede banii – minus 30% sau 50%, partea mijlocitorului cu pile la ANRP care, iată, deodată, găseşte fonduri; de asemenea, îţi poţi vinde cu totul dosarul sau, după caz, litigiul cu ANRP unora care-ţi pun banii în palmă pe loc (sau, mai bine zis, jumătate sau chiar mai puţin din sumă, că nu degeaba fac ei parte din tagma băieţilor deştepţi). Astfel de indivizi sau reprezentanţi ai lor, însărcinaţi să agaţe clienţi potriviţi, îşi fac veacul prin apropierea sediului ANRP, ba chiar în curtea instituţiei ai cărei funcţionari răspund într-un fel celor care aşteaptă să fie despăgubiţi şi într-alt fel băieţilor deştepţi în domeniu. Ei pot fi găsiţi şi mai uşor pe internet, plin de oferte de genul „Cumpăr dosare Legea 290/2003 şi Legea 9/1998 aflate la ANRP. Ofer plata pe loc”, „Cumpăr sau soluţionez dosare ANRP de despăgubire in baza Legilor 9/1998 şi 290/2003“. Noi am contactat astfel de personaje care au răspuns imediat apelului. „Care-i necazul? A, şefu’, totu-i legal la mine, să nu te gândeşti că…, la mine totul e legal. Mai mult nu mai spun, ai numărul meu, sunt din Bucureşti. Preţul e convenabil. Caută-mă şi ai să vezi!”, aşa sună majoritatea răspunsurilor.

Dacă nu te lasă sufletul să împarţi pe din două dreptul tău cu şmecherii care vânează astfel de afaceri, mai ai la îndemână o soluţie: poţi da statul în judecată şi, ulterior, îl execuţi silit. Dar viaţa este cum este în România, aşa că şi aici te paşte surpriza să dai peste vreun avocat sau peste vreun executor judecătoresc care îţi poate propune ca, dacă vrei să mergi la sigur pe mâna lui, să renunţi la procente uriaşe din dreptul tău. Cum ai da-o, pierzi.

Executor cu pretenţii

Elena Simionescu din Slatina este fiica unei familii care provine din zona celor două judeţe (Durostor şi Caliacra) cedate de România Bulgariei prin Tratatul semnat la Craiova în 7 septembrie 1940. Bunicii s-au mutat în Dobrogea, apoi părinţii ei s-au stabilit în Călăraşi. Potrivit Legii 9/1998, ei şi toţi cei care a trebuit să se mute în urma cedării teritoriului românesc Bulgariei urmau să primească de la statul român compensaţii financiare pentru munca de-o viaţă lăsată în urmă. Lupta Elenei şi a celor doi fraţi ai săi cu autorităţile – deşi nu trebuia să aibă loc nici o luptă, întrucât legea este foarte clară – s-a soldat cu pierderea a 30% din suma care li se cuvenea. Ei nu au apelat la mijlocitori dubioşi care câştigă averi în înţelegere cu funcţionarii publici, nici nu şi-au vândut drepturile, ci a avut grijă executorul judecătoresc să fie „uşuraţi” de sute de milioane de lei vechi. „Noi am dat statul în judecată şi s-a ajuns apoi, cum era firesc, la executarea silită a statului. Executorul judecătoresc ne-a cerut iniţial 10% din valoarea totală ca să ne «servească». Am refuzat, şi aşa au trecut câţiva ani până să primim banii, bani pe care nu i-am primit oricum: între timp, pretenţiile executorului au urcat la 30% din valoare. Văzând noi că cei de la ANRP nu se mişcă (ne spuneau mereu că nu sunt fonduri) şi înţelegând din asta că nu vom vedea banii în vecii vecilor, am fost, într-un final, de acord să facem ce-om face şi să rezolvăm problema. Şi am rezolvat-o în acest fel – cedând 30% din sumă. Acum, să ştiţi că nu se mai poate discuta sub 30%, totul pleacă de la 30%”, povesteşte Elena. Care ne mai spune că ea a cunoscut o familie foarte norocoasă care, fără să dea un şfanţ cuiva, şi-a primit banii.

50% şpagă

Capul familiei norocoase, cu origini în Bucovina de Nord, ne-a povestit prin ce a trecut cu condiţia să nu îi divulgăm numele (din cauza locului său de muncă, ceva mai delicat). „Dacă era să aşteptăm după funcţionarii ANRP, nu mai vedeam banii pe care statul român era obligat să ni-i dea. Veşnic ni se spunea că nu sunt fonduri. Dosarul l-am depus cu ani în urmă la ANRP, după ce Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii 290/2003 ne-a soluţionat favorabil cererea. În 2007 am primit o tranşă din suma totală la care ne-au fost evaluate drepturile, iar de atunci am tot aşteptat. În 2010 ne-am hotărât să dăm statul în judecată. Instanţa ne-a dat câştig de cauză şi s-a ajuns astfel la executarea silită. Acum, noi am şi avut noroc cu un executor care şi-a făcut bine treaba, punând proprire pe salariile celor de la ANRP. Aşa ne-am primit banii pe care, de această dată, instituţia veşnic fără fonduri i-a găsit. Dar, cum spuneam, am avut noroc, deşi, din punct de vedere al legii, nu este nevoie de un asemenea noroc ca statul român să se achite de obligaţii”, susţine cel care a câştigat lupta cu sistemul şi care ne-a înşirat o seamă de poveşti despre mafia care acţionează în domeniul retrocedărilor.

De necazuri nu scapă nici oameni importanţi prin natura funcţiilor pe care le deţin în anumite instituţii publice. Un magistrat din Olt, sătul de atâta aşteptare pentru a i se da ce îi aparţine, a apelat la un vechi prieten, parlamentar de Olt, să-l rezolve cu dosarul. După ce a fost asigurat de prieten că totul se poate rezolva la ANRP, magistratul a fost pus în gardă că trebuie să dea cam 50% din suma pe care statul i-o datora, întrucât „trebuie dat ceva şi lor, cei care intervin acolo unde trebuie”. Magistratul a rămas oripilat, refuzând un asemenea mod de a primi banii.

Legi cu miză pe bunul-simţ

Potrivit Legii 290/2003, cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a Celui de al II-lea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de pace între Romania şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris în 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recoltele neculese în anul 1940. De prevederile legii beneficiază foştii proprietari sau moştenitorii legali ai acestora, pâna la gradul al IV-lea inclusiv, dacă au la data formulării cererii cetăţenia română şi domiciliul în România. Hotărârile privind recunoaşterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau/şi a compensaţiilor se dau în termen de cel mult şase luni de la înregistrarea cererilor de comisiile judeţene constituite în acest sens. În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, poate face contestaţie la comisia central de la ANRP. În termen de cel mult 60 de zile, aceasta va analiza contestaţiile si le va aproba sau le va respinge. Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

De reţinut că cererile adresate autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi acţiunile în justiţie având ca obiect obţinerea de despăgubiri sau compensaţii în temeiul prezentei legi, cu excepţia litigiilor dintre moştenitori sau dintre proprietar, moştenitori şi o terţă persoană, sunt scutite de taxe de orice fel.

Despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei. Legea mai spune că plata se poate face şi în rate, în maximum doi ani. ANRP ar trebui să facă plata integral dacă suma este într-un cuantum stabilit de până la 50.000 lei, în două rate, respectiv 40% în primă fază şi 60% în cea de-a doua dacă suma depăşeşte acest prag (dar nu mai mare de 100.000 lei), şi, tot în două rate, dar cu procentele inversate, dacă suma stabilită de comisie depăşeşte 100.000 de lei. Cel puţin aceasta este practica impusă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, potrivit celor care se află pe lista de aşteptare, care susţin că legislaţia este una simplă, „una a bunului-simţ“.

Situaţia în Olt

La Prefectura Olt au fost depuse peste 400 de dosare de proprietarii bunurilor lăsate în Cadrilater, Bucovina ori Basarabia sau de moştenitorii acestora. Din ei, foarte puţini şi-au primit drepturile. „La Comisia judeţeană au fost depuse, pe Legea 1/1998, 257 de cereri; 88 au fost soluţionate favorabil, 113 au fost respinse din cauza neîndeplinirii condiţiilor cerute de lege, iar 32 au fost transferate spre competentă soluţionare altor judeţe. La Legea 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, am primit 209 dosare. Dintre acestea, 80 au fost admise de comisia judeţeană, 82 au fost respinse, iar 47 au fost transferate altor judeţe spre soluţinare. Din cele 82 de solicitări respinse la Prefectura Olt, 12 soluţionări nefavorabile au fost contestate la comisia central din cadrul ANRP. 5 contestaţii au fost admise, iar celelalte 7 au fost, şi ele, rezolvate favorabil în instanţă. Deci, în total, în 180 de cazuri pe ambele legi oamenii trebuie să primească despăgubiri”, a declarat Liviu Trandafir, de la Prefectura Olt. Cei mai mulţi dintre ei nu sunt nici măcar pe-aproape să intre în posesia banilor. Lucrurile se schimbă dacă apelează la cine trebuie. „Eu aştept demult să primesc banii, am hotărâre favorabilă de la comisia judeţeană, la ANRP mi s-a spus că dosarul e O.K. Dar tot de acolo mi se spune mereu că nu sunt bani. Aud, totuşi, când dintr-o parte, când dintr-alta, că, dacă vreau, se poate rezolva. Dar eu nu vreau să rezolv aşa, eu am legea de partea mea şi doresc ca ea să se aplice corect“, spune unul dintre mulţii cetăţeni din Olt care se află pe lista de aşteptare a ANRP, instituţie care anul trecut a „dat“, în loc de bani celor îndreptăţiţi să-i primească, un arestat (între timp, judecat) pentru alte fapte de corupţie – în persoana vicepreşedintelui Remus Virgil Baciu – şi unde anul acesta s-au descoperit, de către noua conducere în care oamenii îşi pun nădejdea schimbării, restituiri ilegale la valori ameţitoare. Başca supraevaluările constatate de organele de control în cazul a sute de dosare.