joi, 1 mai 2014

Activitatea infracțională a grupului condus de comisarul șef Lazăr, în documente



Activitatea ilegală a grupului infracțional condus de comisarul șef Laurențiu Ilie Lazăr din cadrul Serviciului pentru Investigarea Fraudelor Olt este una de-a dreptul șocantă pentru opinia publică. Vorbim de un om al legii care aproape că făcea totul fără perdea, cu un curaj frizând absurdul.

Costel MIREA

De-a lungul anilor, Lazăr a șantajat agenți economici care ulterior încheiau contracte de prestări servicii cu firma de pază a soției sale, a încercat să determine șefi de instituții publice să acorde beneficii sub formă de bani unor firme protejate de membrii grupului, a întocmit dosare penale fără o motivație reală pe numele unor administratori de firme etc. Reamintim că procurorii DIICOT Craiova au efectuat mai multe rețineri în 12 decembrie în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de şantaj, evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare şi spălarea banilor și că în 20 decembrie cinci dintre membrii rețelei au fost arestați preventiv. Este vorba de ofițerul Laurențiu Lazăr, Florin Bîlteanu, director adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Olt, coordonator al Serviciului Inspecții Fiscale, Ion Encescu, şeful Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii (AFPCM) Olt, omul de afaceri Gheorghe Bădiță și afaceristul craiovean Leonard Ionuț Poteraș din Craiova. În dosar mai sunt cercetați alți doi ofițeri, colegi cu Lazăr la Investigarea Fraudelor, precum și două inspectoare fiscale de la DGFP Olt. Între timp, Bîlteanu şi Encescu au scăpat de gratii şi sunt cercetaţi în libertate.
Olt-Alert.ro a intrat în posesia motivației instanței de judecată a Curții de Apel Craiova care a dispus arestarea celor cinci, document care arată în amănunt acuzațiile formulate de procurorii DIICOT și pe care îl vom reda aici integral.








































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu