miercuri, 30 iulie 2014

Primarul oraşului Scorniceşti şi-a tras casă de la Distrigaz



La doar circa un an de la preluarea mandatului de primar al oraşului Scorniceşti, liberalul Cătălin Davidescu şi-a sporit averea cu o casă situată în vecinătatea stadionului. Imobilul aparţinea Distrigaz Sud şi a fost vândut, se spune, la licitaţie. Despre această tranzacţie nu au ştiut decât câţiva apropiaţi ai edilului. Ulterior, Davidescu a cumpărat şi terenul de sub imobil. Persoane din anturajul edilului s-au întrebat cum a reuşit primarul să-şi cumpere o casă după numai un an de mandat. De unde, de neunde, Davidescu şi-a tras casă, este lucru clar, spre deosebire de arhiva primăriei, aflată într-o stare de suspectă dezordine, mai ales pe latură contabilă. Nu o spunem noi. O spune Curtea de Conturi.

Costel MIREA

„Dezordinea” din documentele care privesc cele două contracte de lucrări acordate prin încredinţare directă de Primăria Scorniceşti colegului de partid al primarului, omul de afaceri Cornel Stanciu - caz despre care Gazeta Nouă a făcut dezvăluiri în ediţia de miercuri - se reflectă cam în toată arhiva primăriei.

Nu demult auditorii Camerei de Conturi Olt au găsit o serie de nereguli în actele contabile şi în cele de patrimoniu ale instituţiei, precum neconcordanţele între datele înregistrate în evidenţa tehnico-operativă şi cele din evidenţa financiar-contabilă, cele preluate din balanţele de verificare şi înscrise în situaţiile financiare privind creanţele bugetului de stat. Controlorii au descoperit, la acest capitol, drepturi de creanţă în valoare de peste 820.000 de lei neînregistrate în evidenţa contabilă.

O altă abatere descoperită de auditori este menţinerea confuziei asupra mai multor investiţii finalizate, ţinute în stare de amorţire la o categorie la care nu mai aveau ce căuta. „Amorţirea” acestora se prelungeşte, astfel, şi asupra valorii lor, de peste 10 milioane de lei. Potrivit documentelor existente, aceste obiective se află încă în curs de execuţie. Puse în oglindă cu dezordinea gestiunii economico-financiare a instituţiei, cu diversele plăţi efectuate cu încălcarea legii şi cu contractele de lucrări acordate prin încredinţare directă către firme controlate de colegi de partid ai primarului, toate aceste nereguli devin suspecte.

Pe fondul acestora primarul liberal al oraşului îşi cumpără o casă nu imensă, este adevărat, dar o casă încăpătoare de oraş, başca, ulterior, terenul aferent. Imobilul nu este încă locuit de edil, care a ales să convieţuiască mai departe cu părinţii în vila de la Bircii, reprezentând, deocamdată, doar o afacere bună. Precum afacerile făcute de colegii de partid, unii dintre ei consilieri locali, care au încasat prin firmele deţinute bani de la bugetul local şi pentru lucrări efectuate, şi pentru lucrări neexecutate, multe dintre acestea dăruite cu drag de primărie pe calea încredinţării directe, prin fentarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind achiziţiile publice.
Publicat în Gazeta Nouă din 14 mai 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu